CĀTĀLIN DUMITRU
medic primar Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. În prezent, ocupă funcția de chirurg BMF în cadrul Spitalului Militar Central, Bucureşti.
înscris în Societatea Romană de Chirurgie Maxilo- Facială din 2003.
A urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti - Facultatea de Medicină Generală, fiind ulterior medic rezident Chirurgie Buco-Maxilo-Faciala în cadrul aceleași instituții. A participat la o serie de congrese de specialitate, respectiv: Al 7-lea Congres Naţional de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, mai 2004, Constanța; Al 8-lea Congres Naţional de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala, 4-6 mai 2006, Târgu-Mureș; Al 9-lea Congres Naţional de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, 28-31 mai 2008, Sinaia; Al 7-lea Congres de Sănătare Oro-Dentară, 23-27 mai, Istanbul, Turcia, 28-30 mai 2009 Constanța; Al 10-lea Congres Naţional de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, mai 2011, Cluj Napoca.
2005 Curs de implantologie dentară M.I.S.
În 2008 a participat, în Franța, la “Internaţional Bone Research Association, Surgical Approach Courses”.
În 2009, Dr. Cătălin Dumitru a urmat, în Israel, cursurile “Advanced seminar în Implant Dentistry”.
2010 “AOCMF Cranio- Maxillo - Facial Principles Courses”