TERAPIE
-
Suntem încântați să vă oferim, în cadrul clinicii noastre, serviciul de terapie și îndrumare de tip coaching, pentru ușurarea tartamentului medical, care, uneori, are un început lent și incert datorat unor experiențe anterioare mai puțin plăcute.
Astfel, investiția în sănătate devine cea mai importantă resursa pe care poți să o ai, o dată ce decizia de te echilibra și a redeveni un tot a fost luată aici și acum.
ÎNDRUMARE TIP COACHING
DE CE TERAPIE Şi COACHING?
Suntem de parere că investiția într-o stare de bine care să însoțească pacientul la sosirea și plecarea din incinta clinicii precum și pe parcursul zilei este cheia către o viață trăită cu sănătate și sens.
Acest serviciu este oferit de terapeuți masteranzi certificați în programare neuro lingvistică (NLP), precum și în hipnoză.
Terapia adresată lucrează cu mintea subconștientă, astfel putând decondiționa friici, parafuncții, fobii și alte probleme asociate stresului.
Avem dorința să creăm împreună un spațiu sigur, familiar, cozy, în care tratamentul medical devine o investiție în imaginea de sine și în autenticitate.
Iubindu-ne pe noi, avem încrederea că putem genera o schimbare în mediul imediat apropiat.
Evaluare cuprinzătoare a stării de bine
Plan personalizat de nutriție, mindfulness și exerciții fizice pentru a te ajuta să-ți atingi obiectivele
Ghidare și suport nelimitat prin e-mail
Instrumente, sfaturi și trucuri utile pentru a naviga obstacolele unice